Trimitem copiii la şcoală pentru a-i pregăti pentru viaţă, pentru a-i ajuta să se adapteze mai uşor, să îşi descopere pasiunile şi să devină profesionişti. Însă, din (ne)fericire, lumea se află într-o continuă schimbare şi nimeni nu poate garanta că valorile actuale vor fi potrivite peste 10, 20 sau 30 de ani. Deoarece putem anticipa schimbările până la un punct, trebuie să le oferim copiilor bagajul necesar de cunoştinţe/emoţii/experienţe, astfel încât ei să poată transforma aceste schimbări în oportunităţi.
Din păcate, sistemul educaţional nu funcţionează după această premisă. Sistemul educaţional actual a fost gândit pentru era industrială şi nu a mai fost actualizat pentru momentul prezent.
Valorile erei industriale şi valorile sistemului educaţional
- Obsesia controlului şi lipsa de autonomie:
Elevii au un program foarte riguros, pot vorbi doar dacă ridică mâna, cer voie să meargă la baie, activitatea lor este în permanenţă controlată şi trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor tuturor profesorilor. Toţi elevii rezolvă aceleaşi exerciţii în acelaşi timp, repetă în cor, închid caietele deodată şi nu pun întrebări decât atunci când le este permis acest lucru. Excelenţa este recompensată, în timp ce mediocritatea este neobservată şi „prostia” taxată sau ridiculizată.
În zilele noastre, însă, nu poţi atinge potențialul maxim dacă urmezi doar instrucţiunile altora. În trecut, acest lucru era posibil deoarece resursele și posibilitățile erau limitate, însă astăzi, datorită internetului care ne oferă o sursă copleşitoare de cunoaştere, numărul şi calitatea acestor posibilităţi şi resurse au crescut considerabil. În plus, valorile s-au schimbat; imaginaţia, intuiţia şi inovaţia sunt calităţi pe care şcoala nu le încurajează şi nu le promovează, deşi reprezintă valori din ce în ce mai căutate în societatea de astăzi.
- Memorarea şi învăţarea superficială
Este cunoscut faptul că memorarea nu permite informaţiilor acumulate să se sedimenteze. Cu alte cuvinte, învăţăm foarte multe lucruri (utile sau nu) fără a le putea aplica. Nu ştim cum şi nici unde le vom folosi vreodată. Toţi elevii de liceu cu care am discutat se plâng că matematica este mult prea grea şi că integralele “nu le vor salva viaţa”, sau că acele comentarii interminabile pe care sunt obligaţi să le înveţe la limba română nu sunt pe înţelesul lor, nu sunt catchy. Acest cuvânt catchy, oricât de superficial ar părea, este esenţial în zilele noastre, deoarece se traduce prin: “ceva ce îmi stârneşte interesul”, “ceva ce îmi captează atenţia”. Dacă toată materia predată copiilor ar fi la fel de atrăgătoare şi interesantă, atunci şcoala ar fi o adevărată plăcere, deoarece ar oferi răspunsuri la întrebări, în loc să contribuie la înmulţirea semnelor de întrebare.
Memorarea în sine este benefică, însă trebuie să existe şi un scop. Spre exemplu, dacă revenim la matematica imposibilă şi inutilă, memorarea formulelor şi rezolvarea calculelor îi ajută pe elevi să îşi formeze strategii şi le dezvoltă intuiţia şi capacitatea de a găsi rapid soluţii la diverse probleme (fie ele de matematică de altă natură).
- Pasiunile sunt pe ultimul plan
Când toţi copiii trebuie să înveţe aceleaşi lucruri şi să împlinească aceleaşi standarde, unicitatea şi diversitatea sunt ignorate şi considerate, adeseori, nepotrive sau chiar vulgare. Stereotipuri de genul: “De ce să te faci actor/muzician/creator de modă/ profesor, etc.? Vei muri de foame” încă pot fi întâlnite în sălile noastre de clasă și în prea multe familii. Cumva, tot meseriile cu tradiţie sunt mai apreciate, deşi, în prezent, meseriile desconsiderate sunt adesea mai bine plătite. Astăzi, poţi câştiga foarte bine dacă eşti pasionat de ceea ce faci.
- Liniştea la clasă
În era industrială, oamenii trebuiau să fie obedienţi şi complianţi. Să tacă şi să execute. Nu este de mirare că tinerilor şi copiilor cu care lucrăm le vine din ce în ce mai greu să facă acest lucru. Această cerinţă nu este potrivită perioadei istorice pe care ei o trăiesc. Nu spun că ar trebui să vorbească toţi odată, deoarece sunt conştientă de numărul mare de copiii care există în şcoli şi de neastâmpărul de care sunt caracterizaţi. Însă susţin libera exprimare şi dezbaterea la clasă. Dreptul fiecăruia de a îşi spune părerea pe un ton adecvat şi empatic.
Obsesia controlului, memorarea, spiritul de turmă şi obedienţa sunt condiţii demodate, impuse unei societăţi moderne. Dacă am putea să ne schimbăm puţin mentalitatea şi să începem să integrăm liberul arbitru, învăţarea aplicată, diversitatea şi exprimarea liberă în procesul de învăţare, cu siguranţă am câştiga simpatia şi aprecierea elevilor cu care lucrăm.
Dacă v-a plăcut acest editorial, vă invităm să îl distribuiți pe rețelele de socializare.
Suntem curioși cum vă raportați la acest subiect și așteptăm opinia dumneavoastră în secțiunea de comentarii de la finalul paginii. Mulțumim!
Autor: Gabriela Chirobocia | Un articol marca © HiKiddo.
