Zilele acestea am avut grijă de un motănel şi pentru că este cam năstruşnic, am fost nevoită să îl ajut să îşi consume energia apelând la ajutorul undiţei lui preferate. I-a plăcut la nebunie şi voia să se joace încontinuu.
Când mi-a obosit mâna am găsit o altă soluţie: am atârnat undiţa în bibliotecă şi l-am lăsat să se joace singur. Ce credeţi că s-a întâmplat? Ei bine, interesul lui a scăzut, atenţia s-a diminuat, iar entuziasmul a dispărut: după doar câteva minute, Miţucu se juca cu fulgii undiţei, plictisit şi monoton.
ACELAŞI LUCRU SE ÎNTÂMPLĂ ŞI CU CEI MICI.
Lăsându-i în faţa ecranului, adulţii consideră deseori că ei învaţă cântecele, poezii, limbi străine pe cont propriu… când, de fapt, nu este aşa. Fără interacţiune, empatie şi emoţie copiii nu pot asimila.
Este adevărat că vor reţine câteva lucruri, sau, poate chiar mai multe, dacă cel mic are un intelect dezvoltat, însă aceste informaţii nu îi vor fi de prea mare folos.
Memoria periferică (cea care se activează când privim un ecran) nu poate fi sursa cunoştinţelor noastre, deoarece aceasta stochează informaţia fără a o încărca afectiv.
SFATUL MEU ESTE ACESTA:
Jucaţi-vă şi interacţionaţi cu micuţii, chiar şi atunci când le permiteţi să vizioneze un filmuleţ scurt. Interveniţi pe măsură ce acesta se derulează, oferiţi-le explicaţii, implicaţi-vă afectiv şi ajutaţi-i să interacţioneze în mod activ cu acel ecran, nu doar pasiv. Astfel copiii vor asocia activitatea cu ceva plăcut, interactiv, care le stimulează imaginația și le oferă noi informații într-un mod plăcut.
Dacă v-a plăcut acest editorial, vă invităm să îl distribuiți pe rețelele de socializare.
Suntem curioși cum vă raportați la acest subiect și așteptăm opinia dumneavoastră în secțiunea de comentarii de la finalul paginii. Mulțumim!
Autor: Gabriela Chirobocia | Un articol marca © HiKiddo.
