Este digitalizarea răspunsul la toate problemele sistemului educațional din România?
Vă invităm să citiți în continuare o opinie interesantă pe acest subiect.
“Copiii noștri – studenți, elevi, copii de școală gimnazială sau primară – trăiesc în mediul digital. Fie că ne place, fie că nu ne place, ei deja trăiesc în acest mediu digital. De aceea e foarte important să ne gândim și la modul în care facem ca școala să fie mai atractivă pentru ei”. Aceste cuvinte îi aparţin domnului Mihnea Rădulescu, Enterprise Business Unit Director în cadrul Vodafone România; i-am menţionat titulatura, deoarece este un aspect foarte important pentru discuţia de faţă.
În primul rând, acest domn începe prin a-şi asuma destinele tuturor copiilor români. „Copiii noştri” devin foarte importanţi şi educaţia lor primordială. Apoi ne anunţă, fără urmă de îndoială, că toţi aceşti studenţi şi elevi fac parte din generaţia digitală. Iar, în cea de-a treia frază îi admonestează pe cei care contestă beneficiile tehnologizării: „Fie că ne place sau nu”. În final, ca un izbăvitor al şcolii româneşti, vine cu soluţia magică (şi posibil rentabilă, în cazul domniei sale): Să facem şcoala mai atractivă, transformând-o într-o şcoala INTELIGENTÃ, DIGITALIZATÃ.
Din punctul de vedere al unui businessman, “digitalizarea este un MUST HAVE, o necesitate, iar motivul pentru care copiii nu mai învaţă este PLICTISUL din timpul orelor de curs. În acest context, tehnologia se presupune că ar retrezi atenţia adormită a „elevilor noştri” şi i-ar transforma în mici genii”. Dar cum văd eu situaţia?
Această ipoteză este cât se poate de falsă. Cărțile de specialitate demonstrează cu lux de amănunte exact contrariul. De multe ori chiar, tehnologia prosteşte, le distrage atenţia copiilor (în special celor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani), le poate afecta negativ creierul. Poate că, în acest caz, CREIERUL nu este atât de important pe cât este BUZUNARUL, însă, în ceea ce mă priveşte, este instrumentul meu de lucru. Hipocampul este singura zonă din creier în care neuronii continuă să se formeze pe timpul vieţii, şi acest hipocamp se dezvoltă dacă „elevii noştri” învaţă practic, făcând conexiuni între elementele predate şi realitatea care îi înconjoară. Ori, ecranul nu ajută absolut deloc în această privință, fiind un element pasiv (chiar și când vorbim de touchscreen). Astfel, el atrofiază această zonă a creierului din cauza lipsei de contact cu mediul înconjurător. Ecranul este un univers în sine, care îi prinde pe copiii în cursă şi apoi îi eliberează mai neştiutori şi mai greu-gânditori decât înainte.
În această privinţă, recomand cartea „Demenţa digitală”, scrisă de Manfred Spitzer şi garanez că, după ce o parcurgeţi, veţi avea o cu totul altă perspectivă asupra tehnologizării şcolii româneşti.
Din punctul meu de vedere, soluţia se află în direcţia opusă. Copiii se plictisesc la şcoală, tocmai pentru că stau prea mult în faţa ecranului acasă! Nu spun că sistemul educaţional românesc este de elită, deoarece sunt conştientă de marile lui lipsuri, însă, vreau să atrag atenţia asupra faptului că “împănarea cu elemente digitale a sălilor e clasă” nu va reprezenta niciodată o soluţie. Pe de altă parte, e important să precizăm că digitalizarea poate aduce și beneficii notabile dacă este utilizată corespunzător și complementar în educația copiilor, dacă se adoptă o abordare sinestezică, în care copilul să își dezvolte abilități suplimentare laolaltă cu cele intelectuale: motricitate, ureche muzicală, capacitatea de problem solving, socializare șamd. Nu putem ignora avantajele unei săli de clasă digitalizate, însă acesta nu este răspunsul complet și nici universal așa cum le place unor persoane să creadă. Prea puțin vedem mediatizat cu privire la problemele pe care digitalizarea excesivă le creează, comparativ cu discursurile care o încurajează cu orice preț. Pentru părinți, vă recomand să asigurați copiilor dumneavoastră o expunere limitată la mediul digital, pentru că echilibrul în orice circumstanțe, face parte din rețeta unei vieți sănătoase.
Dacă v-a plăcut acest editorial, vă invităm să îl distribuiți pe rețelele de socializare.
Suntem curioși cum vă raportați la acest subiect în calitate de cadre didactice sau părinți și așteptăm opinia dumneavoastră în secțiunea de comentarii de la finalul articolului! Mulțumim!
Autor: Gabriela Chirobocia | Un articol marca © HiKiddo.
