În copilărie am fost o fetiţă timidă şi interesată de părerea celorlalţi. Mă simţeam singură şi stingherită în majoritatea situaţiilor şi nu puteam să îmi fac prieteni, deoarece gândeam că aceştia mă vor desconsidera. Aşteptam momentul perfect să interacţionez cu colegii sau cu ceilalţi copii şi, dacă “Vrei să te joci cu mine?” nu funcţiona, mă retrăgeam în mine şi mă învinovăţeam în tăcere pentru lipsa mea de tact. “Aşa este ea”, spuneau apropiaţii mei. “Aşa este ea…” spunea educatoarea şi mai apoi învăţătoarea, „…o tăcută, o timidă, o timorată”. Toate aceste T-uri nu m-au ajutat deloc, deoarece “Aşa este ea” a transformat timiditatea într-o pecete pusă pe fruntea mea de copil
Timiditatea nu este o boală. Poţi transforma un copil timid într-unul jovial şi prietenos, însă îţi trebuie mult tact şi atenţie. Părintele, educatorul sau învăţătorul copiilor timizi ar trebui să cunoască câteva trucuri şi să le pună în practică, pentru a îi putea pregăti pe aceştia pentru viaţa de adult, unde, să recunoaştem, timiditatea este plătită destul de scump.
De ce să nu începem din copilărie?
Primul şi poate cel mai important pas constă în a accepta că orice transformare cere timp. Nu poţi să îi impui cuiva să se schimbe de la o secundă la alta. Prin urmare replica „Nu mai fi aşa timid!” nu va funcţiona. Din contră, îl va determina pe copil să se închidă şi mai mult în el, deoarece va considera că are o problemă şi se va învinovăţi pentru acest lucru.
- AJUTÃ-L PE MICUŢ SÃ AIBÃ O PÃRERE MAI BUNÃ DESPRE EL!
Nu rata nicio ocazie pentru a îi aprecia eforturile, în special cele aparent insignifiante. Astfel, copilul va înţelege că este util, că există. Nu spun că ar trebui să lăudăm copilul timid întreaga zi, ci că am putea noi, adulţii, să fim cu adevărat atenţi la acţiunile sale. Să îi remarcăm mai mult prezenţa.
Spre exemplu, am avut o fetiţă la grupă foarte timidă, nu avea niciun prieten şi prefera să stea singură în majoritatea timpului. Am descoperit că are o voce foarte bună şi, la următoarea serbare, eu împreună cu educatoarea grupei am găsit o idee minunată: să transformă serbarea într-un spectacol de talente. Astfel, fiecare copil se urca pe scenă şi făcea ceea ce ştia cel mai bine în faţa părinţilor. Maria a ales să cânte şi a făcut-o cu atât de multă plăcere încât nu doar că a reuşit să îşi învingă teama, ci şi să emoţioneze audienţa până la lacrimi. A fost un moment minunat care, cu siguranţă, i-a oferit foarte multă încredere.
- LASÃ-L PE COPIL SÃ DECIDÃ!
Atenţie! Nu vorbesc depre nevoile de bază ale copilului (aici părintele/ educatorul sau învăţătorul ar trebui să aibă ultimul cuvânt). Vorbesc despre micile decizii. Permite-i să aleagă ce hăinuţe să poarte, ce jucării să aibă, în ce parc şi-ar dori să meargă, cum ar trebui să arate camera lui, etc. Astfel se va simţi implicat şi important.
- INTEGREAZÃ COPILUL ÎN COLECTIVUL POTRIVIT!
Atât ca părinte, cât şi în calitate de dascăl ar trebui să studiezi cu atenţie colectivul copilului timid. Dacă acesta se înconjoară doar de micuţi la fel de timizi, ar fi foarte potrivit să intervii. Comoditatea îi îndeamnă să stea împreună. Nu spun că ar trebui să distrugeţi prietenii, ci că este indicat să încercaţi să introduceţi în sfera sa de prieteni şi copilaşi dezinvolţi şi îndrăzneţi, astfel încât cei mici să înveţe unii de la alţii această „artă” a curajului.
- FOCUSEAZÃ-TE PE GÂNDURI POZITIVE!
Când cel mic se întoarce de la şcoală, grădiniţă sau locul de joacă adresează-i întrebările potrivite: „Ce ţi-a plăcut cel mai mult?”, „Cum ai vrea să te joci mâine?”, „Ai un nou prieten?”. Totodată, şi tu trebuie să îi povesteşti celui mic despre cum a decurs ziua ta, focusându-te tot pe elemente pozitive, sau pe situaţii pe care ai reuşit să le depăşeşti, chiar dacă poate ţi-a fost greu.
- DISCUTÃ CU COPILUL DESPRE TEMERILE TALE!
Este bine ca cel mic să ştie că şi tu te confrunţi cu dificulăţi. Că poate şi ţie îţi este greu să faci anumite lucruri. Nu te teme să te arăţi vulnerabil în faţa copilului. Vei vedea cât de atent devine atunci când îi povesteşti despre cum ai depăşit o situaţie dificiă sau, dacă încă nu ai reuşit acest lucru, ar fi frumos să căutaţi soluţii împreună.
- ASIGURĂ-TE CÃ CEL MIC IA CONTACT CU PERSOANE NOI
Permite-i să dea comandă singur la restaurant, să plătească la supermarket pentru micile lui cumpărături, să îşi ceară scuze faţă de necunoscuţi atunci când greşeşte, să ceară singur o îngheţată, etc. Chiar dacă la început se va simţi neîncrezător, asigură-l de sprijinul tău moral şi că îi ești aproape, spunându-i totodată că, dacă îşi doreşte ceva, trebuie să acţioneze singur şi că nu vei vorbi în locul lui.
Aşadar, timiditatea nu este o boală, este o urmare a unui comportament dominant sau din păcate abuziv (în unele cazuri) al adulţilor, însă, dacă ne dorim cu adevărat să îi ajutăm pe cei mici ar fi potrivit să începem cu paşii prezentaţi mai sus.
Dacă v-a plăcut acest editorial, vă invităm să îl distribuiți pe rețelele de socializare.
Suntem curioși cum vă raportați la acest subiect în calitate de cadre didactice sau părinți și așteptăm opinia dumneavoastră în secțiunea de comentarii de la finalul articolului! Mulțumim!
Autor: Gabriela Chirobocia | Un articol marca © HiKiddo.
