Prietenul (doar) la nevoie se cunoaşte.
Acum câţiva ani am lucrat cu o fetiţă care nu reuşea deloc să îşi facă prieteni, în ciuda faptului că era prietenoasă cu toţi colegii ei; le oferea sfaturi, ajutor, diverse obiecte, le zâmbea şi nu spunea niciodată vreun cuvânt care i-ar fi putut supăra. Cu toate acestea, în ciuda marelui ei efort de a fi drăguţă cu cei din jur, nu avea prieteni adevăraţi şi trăia dezamăgirea lui „Nu mă suportă nimeni!”.
Am fost foarte surprinsă să aud aceste cuvinte de la un copilaş de opt ani, aşa că m-am gândit să discutăm despre frământările ei şi să îi spun părerea mea, în ceea ce priveşte comportamentul ei mult prea prietenos. Era evident că dorinţa ei de a ajuta şi de a fi pe placul tuturor o îndepărta de relaţii sincere şi o transforma într-un „people pleaser” (o persoană care vrea să facă tuturor pe plac).
DE CE?
Întrebarea: „Vrei să fii prietenul meu?”, recurentă la copii, nu înseamnă: „Fii prietenul meu şi eu voi face tot posibilul să te păstrez lângă mine”, ci: „Spune-mi cu ce poţi contribui tu la relaţia noastră, şi apoi îţi voi spune şi eu”. Prietenia înseamnă NEGOCIERE şi RESPECTAREA LIMITELOR CELUILALT. Dacă prietenul tău NU are nevoie de ajutor, înseamnă că NU trebuie să i-l oferi. Este bine să le acordăm încredere oamenilor dragi şi să le permitem să se descurce singuri, în special atunci când îşi doresc acest lucru.
Când ştii că cineva este mult prea prietenos?
Este OMNIPREZENT, întotdeauna pregătit să vorbească pentru tine, să îţi ofere ceva sau să îţi preia din responsabilităţi. Este COMPLIANT, răspunzând cu un „DA” categoric tuturor propunerilor tale. NU PARE SÃ AIBÃ PÃRERI, fiind dispus să accepte toate ofertele celorlalţi. Este întotdeauna BUN, SERIOS şi OFERTANT.
Însă, psihologic vorbind, oamenii sunt buni şi răi deopotrivă, serioşi şi neserioşi, prietenoşi şi ţâfnoşi. Face parte din natura noastră să trăim în contrast şi acest lucru ne ajută să fim reali şi să avem relaţii adevărate. Sunt sigură că, în cazul în care fetiţa de care am vorbit şi-ar fi întrebat colegii de ce nu vor să joace cu ea, aceştia i-ar fi răspuns că nu pot lega relaţii cu o persoană aflată atât de sus pe scala valorică.
Cu ce greşesc prietenii complianţi?
- Sunt întotdeauna de acord şi nu par să aibă păreri, ceea ce se traduce prin: “Nu te ascult până la capăt, deoarece îţi susţin deja punctul de vedere”.
- Fac complimente numeroase fără să se implice afectiv, ceea ce se traduce prin: “Nu ştiu exact ce îmi place la tine, deoarece nu te pot privi cu un ochi critic”. “Îmi place la tine tot, însă nu ştiu nimic despre acest tot”.
- Prietenia ta reprezintă totul pentru ei, ceea ce se traduce prin: „Eu nu sunt mulţumit de viaţa mea personală, aşa că voi încerca să îmi împlinesc nevoile afective alături de tine.”
Toate aceste traduceri sunt, de fapt, mesajele inconştiente care ajung la prietenii ţintă. În cele din urmă, aceştia se vor simţi sufocaţi şi îi vor îndepărta pe prietenii complianţi din viaţa lor.
Cum să procedăm dacă ne dorim să devenim prieteni adevăraţi?
Este nevoie să conştientizăm faptul că nevoia noastră de aprobare şi afecţiune provine dintr-o mare singurătate, care nu se va umple niciodată, dacă nu învăţăm să trăim cu noi înşine, să ne iubim şi să ne acceptăm CU BUNE şi CU RELE. Este nevoie să fim conştienţi de defectele şi de limitele noastre, ca apoi să le vedem şi la cei din jur. Astfel, vom reuşi să devenim mai selectivi şi să ne alegem prietenii potriviţi, fără a ne arunca la picioarele oricărei persoane care ne zâmbeşte.
Nu trebuie să fim întotdeauna de acord. “NU” şi “DA” sunt foarte importante în orice relaţie, doarece sunt două cuvinte esenţiale care stabilesc şi păstrează limite. Orice contradicţie reprezintă un plus de informaţie.
Complimentele trebuie spuse cu sinceritate şi cu moderaţie. Dacă nu avem dispoziţia necesară să oferim un compliment, mai bine nu o facem. Însă, dacă ne place ceva cu adevărat, indiferent dacă pare lipsit de importanţă, este bine să ne exprimăm. “Cât de bine îţi stă în galben!”, “Eşti foarte vesel astăzi!”, “Mi s-a părut foarte interesant ce ai spus despre…”
Linguşitorii nu vor fi niciodată cu adevărat importanţi. Empatia şi sprijinul se manifestă prin contradicţie, nu doar prin aprobare. Un prieten adevărat va şti sa le gestioneze pe ambele şi chiar se va bucura atunci când cineva îşi spune părerea în contradictoriu, deoarece acesta este un semn de încredere.
Ce sfat i-am dat fetiţei?
“Caută un copilaş cu care simţi că ai ceva în comun şi încearcă să porţi o discuţie cu el/ea, fiind foarte atentă la tot ceea ce spune. Ascultă până la capăt şi apoi apreciază-l pe copil pentru ce a spus sau pentru modul în care arată. Fii sinceră! Dacă nu eşti de acord, spune-ţi părerea pe un ton politicos şi prietenos, fără a critica. Dacă simţi că acea persoană poate să îţi devină prieten, străduieşte-te să fii tu însăţi lângă ea. Şi nu uita, TU EŞTI O FETIŢÃ MINUNATÃ ŞI NU TREBUIE SÃ CAUŢI APROBAREA CELORLALŢI!“
Dacă v-a plăcut acest editorial, vă invităm să îl distribuiți pe rețelele de socializare.
Suntem curioși cum vă raportați la acest subiect și așteptăm opinia dumneavoastră în secțiunea de comentarii de la finalul paginii. Mulțumim!
Autor: Gabriela Chirobocia | Un articol marca © HiKiddo.
